O frunză

Motto:
”Fiecare om trebuie să îşi gaseasca timp, să se aşeze şi să privească caderea frunzelor”. 
(Elizabeth Lawrence)

Azi a bătut la uşa mea o frunză [variantă] 
 Autor: Ovidiu Oana -pârâu

                       Azi a bătut la uşa mea o frunză,
                       Întâi uşor, apoi mai apăsat.
                       Întredeschisa uşă a lăsat
                       Să văd cum frigu-i gata s-o pătrunză.

                       Ea m-a privit timid, cu demnitate.
                       Avea sub braţ chiar rebegitul vânt.
                       La ceasul înserării, ceasul sfânt,
                       Cerşea un semn infim de bunătate.

                       A poposit pe masă. Lumânarea
                       Păta cu umbre tenu-i ruginiu,
                       Iar din pervazul rece şi-n pustiu,
                       Vântul scruta, din casă, depărtarea.

                       Tăceam sfătos, odaia-ncremenise
                       Privind-o, gingăşii de nedescris
                       Vedeam în ea, ca într-un vechi zapis
                       Un an de roade şi-un noian de vise.

                       Trăind un ciot de an, lăsase pomul
                       Să-şi odihnească sevele, un veac
                       Ante prior sau fulgilor ogeac
                       Voia să ştie ce nu ştie omul ...

                       Când m-am trezit, în zori, deja plecase …
                       Probabil spre mormântul hărăzit.
                       O frunză cu destinul împlinit,
                       Pe novicia mea se aşezase.
***