duminică, 27 martie 2016

Cântec de primăvară

Autor: Nichita Stănescu


                 Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
                 De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
                 prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
                 de aerul rotund ce m-a-ncăput.

                 E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
                 de primăvară-ncercuit cu frânghii,
                 până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
                 trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

                 Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul
                 pala de raze atârnând de crengi
                 şi iar mi se roteşte-n păsări timpul,
                 când pasul tău răsună pe sub crengi.

                 Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
                 imaginile tale, clinchetând.
                 Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme,
                 de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.

                 O, primăvara flăcări roşii-nalţă.
                 Pe rugul lor mi-e sufletul întins
                 până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
                 şi mă trezesc, şi-nving şi sunt învins.


duminică, 20 martie 2016

Rapsodii de primăvară -fragmente

     Pe 20(21) martie 1886 s-a născut la București poetul George Topîrceanu










Rapsodii de primăvară
 I- Sus prin crângul adormit,
      A trecut în taină mare,
      De cu noapte, risipind
      Şiruri de mărgăritare
      Din panere de argint,
      Stol bălai
      De îngeraşi,
      Cu alai
      De toporaşi.
      Primăvară, cui le dai?
      Primăvară, cui le laşi?

II -Se-nalţă abur moale din grădină.
 Pe jos, pornesc furnicile la drum.
 Acoperişuri veştede-n lumină
 Întind spre cer ogeacuri fără fum.

 Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
 Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
 Ferestre amorţite se deschid,
 Să intre-n casă soarele şi vântul.
 ...

                          Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
                          Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
                          De frică să nu-i cadă la picioare,
                          Din creştet, vălul subţirel de floare.

                          Că s-a trezit aşa de dimineaţă
                          Cu ramuri albe – şi se poate spune
                          Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
                          Când i se-ntâmplă-asemenea minune...
...
III
Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.




miercuri, 16 martie 2016

Cântec de martie

Autor: Panait Cerna


                                A fugit din lume faur,
                                Trist şi nejelit –
                                Cu săgeţile-i de aur,
                                Martie l-a gonit...

                                Albi plutesc şi roşii norii
                                Peste munţi şi chei,
                                Parcă sufletu-aurorii
                                A rămas în ei...


                                Gârlele și-ncep fanfara,
                                Și, pornind șuvoi,
                                Strigă-n lume: primăvara
                                A sosit la noi!

                                Ce gândești la vremuri duse
                                Și suspini mereu?
                                Lasă visele apuse,
                                Suflete al meu!

                                Uită lumile de stele,
                                Ce-au căzut pălind –
                                Bucură-te de acele
                                Care se aprind...

                                Ah, ce dulce e povara
                                Mugurilor noi!
                                Primăvara, primăvara
                                A sosit la noi...

Românul, Arad, III nr. 73, 31 martie 1913.




duminică, 13 martie 2016

Cântec de Lună Nouă

Autor: Nichita Stănescu


                           Incet, sub pașii ceasului venit,
                           se șterge, sur, noptire-albastră
                           ...și tot mai e ceva neîmplinit
                           și singur, în iubirea noastră...

                          Poate că doina asta veche
                          tăcerile le cerne rând pe rând,
                          de îti răsună în ureche
                          pe după cețuri luna lunecând

                          Neliniști vechi, și glasul lor hoinar
                          spre neștiut încet ne mână
                          Ne-oprim o clipă... apoi mergem iar
                          prin ceața udă, mână-n mână

                          și văzul tău pe piept îmi suie
                          ca un păianjen beat... și nu îmi spui
                          că mi s-a prins surâsu-ți amărui
                          de buze, fată aăruie

                          Chemările ne scutură în sân
                          durut zornăitoarea salbă...
                          ...........................

                         Și de-as fi fost copac batrân, batrân,
                         tu ai fi fost o frunză albă


                         sau poate înserarea. 

marți, 8 martie 2016

Primăvara

Autor: Nichita Stănescu




                
                Primejdii dulci alcătuind sub gene,
                mi te iveşti istovitor de dulce
                cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
                pe ei sărutul lutului, alene.

                Te stingi încet din mine, iară
                sub piept loveşte-n căldărim o minge
                şi ziua pe trotuare se prelinge,
                lăsând în urmă-i iz de primăvară.

                Alături de mocirlele uscate
                ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
                Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare
                cam câte fete-s astăzi deflorate?

                Un orizont pierdut, cu buze roşii
                sărută-n creştet noaptea pe hotare
                Cocoarele revin din depărtare
                şi mor în primăvară ofticoşii...

februarie 1955