Sunt nopți atât de groase încât le poți atinge,
Iar altele sunt limpezi, aproape nefirești,
Să crezi că, revărsate din flacără, mai ești
Vibrația ușoară a ploii în meninge.
Sunt raze de-ntuneric adulmecând arcade
Și flori însângerate pe brațe de porfir,
Ca niște cruci ciudate plecând din cimitir
Să pescuiască cerul în marile năvoade.
Priviri cu solzi hieratici își îndulcesc un plin
În care să reverse tăcerile, subțire,
De parcă e nimicul lăsat în părăsire
Și către care bâigui de spaimă și mă-nclin.
Sunt nopți atât de groase și nopți atât de reci
Încât se simte totul articulând tăcerea,
Cu tremurul cântării mai dulce decât mierea,
Când dincolo de toate te-ntuneci și petreci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu