Toamna cade frunza

Autor : Nedelea Barlad

                             Cade frunza de salcâm
                             Imbrăcând cărarea,
                             Berzele s-au dus acum,
                             Cenusie-i zarea!
                             In crâng fluturi nu mai sunt!
                             Păsări nu mai cântă!
                             Plutesc neguri pe pământ…
                             Vântul tot frământă.

                             Pic cu pic, pe geamuri lin
                             Ploaia se prelinge.
                             Nu e soare, nici senin,
                             Cerul parcă plânge.

Sursa: www.copilul.ro.

O iederă să fii

Autor : Nichita Stănescu

                      Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
                      O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând,
                      când reci curenţii serii vin în pantă
                      din cerul rezemat pe-un singur gând.

                      Să-ţi fi ştiut căldura, lângă coastă,
                      de frunze tremurând şi lucind,
                      să fie-un singur trunchi secunda noastră
                      pe două ramuri luna sprijinind.

                      Şi foşnetul oraşului, mai altul şi mai smuls
                      ca marea din culoare, jos la diguri,
                      să fi bătut oprind cu un impuls
                      stâlpii tăcerii-naintând, nesiguri.

                      S-aud cu-o frunză, cu o rădăcină,
                      mi-ar fi plăcut un anotimp sever,
                      când ultimele gheţuri se dezbină
                      în ele însele. Şi nu au loc şi pier.

 Din ”Colindă de inimă”

Toamna

Autor: Octavian Goga

                     
                             Văl de brumă argintie
                             Mi-a împodobit grădina
                             Firelor de lămâiță
                             Li se uscă rădăcina.

                             Peste creștet de dumbravă
                             Norii suri își poartă plumbul,
                             Cu podoaba zdrențuită
                             Tremură pe câmp porumbul.

                             Și cum de la miazănoapte
                             Vine vântul fără milă,
                             De pe vârful șurii noastre
                             Smulge-n zbor câte-o șindrilă.

                             De vifornița păgână
                             Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
                             Plânge-un pui de ciocârlie
                             Sus pe cumpăna fântânii.

                             Il ascult și simt subt gene
                             Cum o lacrimă-mi învie:
                             - Ni se-aseamănă povestea,
                             Pui golaș de ciocârlie.
 

E toamna...

 Autor: Delia Stăniloiu

                     
                               E toamna dantelă de frunze țesute
                               Covor diafan călcat cu sfială.
                               Mi-aduce aminte de toamne trecute
                               De unde și vara ieșea cu fereală.

                               Tristeți,nostalgii,înserare și-alean,
                               A toamnei dulce-amăruie mireasmă
                               Și sentimentul  uneori că în van
                               E tot ce se-ntâmplă,că tot e-o fantasmă...

                               Zici toamnă și parcă ai zice tristețe
                               De tot ce a fost și-a plecat intr-o clipă
                               Cu vise speranțe și o tinerețe
                               Furată de-a Timpului crudă aripă...

Zi de toamnă

Autor: Rainer Maria Rilke

Bătut-a ceasul, Doamne. Vara-a fost lungă, lungă. 
Aşterne-ţi umbra peste cadranele solare 
şi pe ogoare vântul dezleagă-l şi-l alungă. 

Să fie pline porunceşte celor din urmă roade;
mai dăruieşte-le din Sud o zi sau două,
 îndeamnă-le să se-mplinească 
şi înrouă dulceaţa de pe urmă în vinul greu din cade. 

Cine acum nu are casă, nu-şi mai face. 
Cine acum e singur, va rămânea-ndelung. 
O să vegheze, va citi, scrisori va scrie lungi 
şi pe alei va rătăci acolo şi încoace 
pierdut, când frunzele se-ndungă şi cad foşnind prelung.

Iubeşte-mă-n octombrie...

Autor : Boris Ioachim

                         Iubește-mă-n octombrie, străino,
                         - Că în noiembrie deja-i târziu –
                         Fii pentru mine primăvara iernii
                         Și eu o umbră, poate, c-o să-ți fiu.

                         Alintă-mă în toamna desfrânată,
                         Ce chiuie în aburi dulci de must –
                         Ca-n lumea asta, de putere beată,
                         Iubirea să nu pară-un sentiment vetust.

                         Iubește-mă cu teamă și ardoare
                         Căci zguri de plumb răsar pe veac...
                         Fii elixir speranței care moare –
                         Ca eu tristeții tale să-i fiu leac.

                         Apari duios din ceața ruginie,
                         Cu părul tău, de toamne răvășit,
                         Iubirea ta, molcomă si târzie,
                         Să-nvioreze sufletu-mi sfârșit.

                         ...Iubește-mă-n octombrie, străino,
                         Că suntem fericiți să ne mintim...
                         Prin pâcla veacului pășind, hai, vino -
                         Amanți deplini să învățăm să fim.

                                     

Emoție de toamnă

Autor : Nichita Stănescu

Motto:
Nu există nici o perioadă a anului atât de plăcută și împestrițată de pete de soare, care să producă un atât de dulce efect asupra simțămintelor, precum octombrie.”
Nathaniel Hawthorne

                  A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
                  cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

                  Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
                  că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
                  că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
                  și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

                  Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
                  iau cuvintele şi le-nec în mare.
                  Şuier luna şi o răsar şi o prefac
                  într-o dragoste mare.