sâmbătă, 2 decembrie 2017

"Nuit Rhénane"

Autor:Guillaume Apollinare
”Noapte renană” 
(din ciclul ”Rhénanes” publicat în Alcools”în 1913)



Mon verre est plein d’un vin trembleur comme une flamme
Écoutez la chanson lente d’un batelier
Qui raconte avoir vu sous la lune sept femmes
Tordre leurs cheveux verts et longs jusqu’à leurs pieds

Debout chantez plus haut en dansant une ronde
Que je n’entende plus le chant du batelier
Et mettez près de moi toutes les filles blondes
Au regard immobile aux nattes repliées

Le Rhin le Rhin est ivre où les vignes se mirent
Tout l’or des nuits tombe en tremblant s’y refléter
La voix chante toujours à en râle-mourir
Ces fées aux cheveux verts qui incantent l’été

Mon verre s’est brisé comme un éclat de rire


vineri, 1 decembrie 2017

”Noapte de toamnă”

Autor : George Topîrceanu



                     Murmur lung de streşini, risipite şoapte
                     Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.
                     Rareori prin storuri o lumină scapă
                     De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă

                     Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă…
                     Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.
                     Dar treptat, cu larmă potolită scade
                     Cântecul acestui tremur de cascade.

                     Tot mai des în preajmă umbre vii răsar
                     Ploaia peste case pică tot mai rar
                     Şi-n grămezi de neguri apele se strâng…
                     Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.

                     Până când o rază de argint în zare,
                     Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,
                     Lin desface umbra şi de crengi anină
                     Scânteieri albastre, boabe de lumină.

                     Iar acum din taina cerului deschis
                     Peste firea mută cad lumini de vis
                     Şi-n troiene albe norii se desfac…
                     Dar când iese luna, streşinile tac.

                     Dormi, iubire dulce!…
                     Numai eu întârziu, singur pe cărare,
                     Farmecul acestei clipe călătoare…
                     Gândurile mele vin să te deştepte,

                     Din pridvorul tainic să cobori pe trepte.
                     Să cobori în toamna limpede şi rece
                     Şi, visând cu mine clipa care trece,
                     Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu

                     Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu
                     Va porni zadarnic, rătăcind pe drum,
                     Să sărute urma paşilor de-acum.


miercuri, 22 noiembrie 2017

”Toamna”- Rainer Maria Rilke



                         Cad frunzele, cad ca din depărtare,
                         de parcă vestejesc grădini în ceruri,
                         cu gesturi de negare cad, de-a rîndul.
                         Iar noptile, cum cade greu pământul
                         din toate stelele, într-o însingurare.
                         Noi toti cadem. Și mâna asta, iată.
                         Caderea, vezi, e-n toti si în oricine,
                         Și totusi, este Unul care ține
                         nespus de blând, pe mâini, căderea toată
.

luni, 23 octombrie 2017

Peregrinul

Autor: Ovidiu Oana-pârâu


                          Eu sunt un simplu peregrin,
                          Venind din veri, visând departe
                          Purtându-şi timpul-fulgarin
                          Şi-un geamantan de frunze moarte.

                          Cu ruginiul lor venin,
                          Aşteaptă vântul să le poarte
                          Spre colbul prefăcut în scrin,
                          Chelar al viselor deşarte.

                          Zenitul de nadir desparte,
                          Un gâde ce se-ascunde prin
                          Copaci, iar frunzele consoarte,
                          Inert valsează spre amin.

Ciclul "Pasteluri"
volumul "Surori metrese timpului”

duminică, 22 octombrie 2017

”Octombrie”

Autor : George Topîrceanu




                       Octombrie-a lăsat pe dealuri
                       Covoare galbene și roșii.
                       Trec nouri de argint în valuri
                       Și cântă-a dragoste cocoșii.
                       Mă uit mereu la barometru
                       Și mă-nfior când scade câte-un pic,
                       Căci soarele e tot mai mic
                       În diametru.

                       Dar subt cerul cald ca-n mai
                       Trec zile albe după zile
                       Mai nestatornice și mai
                       Subtile...

                       Intârziată fără vreme
                       Se plimbă Toamna prin grădini
                       Cu faldurii hlamidei plini
                       De crizanteme.

                       Și cum abia plutește-n mers
                       Ca o marchiză
                       De parcă-ntregul univers
                       Privește-n urma-i cu surpriză,-
                       Un liliac nedumerit
                       De-alura ei de domnisoară
                       S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
                       Și de emoție-a-nflorit
                       A doua oară...


sâmbătă, 14 octombrie 2017

TOAMNĂ INDIGO

Autor: 
Delia Stăniloiu


                         Mă-nvăluie uşor, ca o mantie,
                         O toamnă tristă-n ton de indigo
                         Cu cerul înnorat ce astăzi n-o
                         Să-mpiedice o iarnă ce-o să fie.

                         Să limpezesc azurul cu-a lui stele
                         Şi să privesc spre el ca-n ochii tăi,
                         Am zălogit în mine zurgălăi
                         Ce-s răsfiraţi prin lacrimile mele.

                         E-o toamnă melancolică ce nu
                         Mai poate dorul să îmi ostoiască
                         Şi nici tristeţea grea, împărătească
                         Pictată-n ton discret de acaju.

                         O toamnă-n puf şi-aromă de gutuie
                         Covor de frunze-n parc în tonuri calde
                         Şi-n ochii tăi atât de-absenţi smaralde
                         Spre care, înrobită, mă tot suie.

Toamna - Ion Sorescu

" Toamna are mai mult aur în buzunar decât toate celelalte anotimpuri."
( Jim Bishop)


                 Toamna
                          Ion sorescu

                        ”  cu săbii din trestii
                          toamna mi-a tăiat respiraţia
                          apoi m-a pansat
                          cu buze din frunze
                          rujate de brumă

                          pe coaste vântul acum
                          pictează cu bănuţi din salcâm
                          pădurea-i o frescă în rotund de lumină
                          icoană cu sfinţi bizantină

                          noroaie de sânge-mi îneacă privirea
                          în mine şi curge şi arde pădurea
                          am venele-n trup copac desfrunzit
                          mi-e toamnă şi gândul se zbate rănit
.