sâmbătă, 14 octombrie 2017

TOAMNĂ INDIGO

Autor: 
Delia Stăniloiu


                         Mă-nvăluie uşor, ca o mantie,
                         O toamnă tristă-n ton de indigo
                         Cu cerul înnorat ce astăzi n-o
                         Să-mpiedice o iarnă ce-o să fie.

                         Să limpezesc azurul cu-a lui stele
                         Şi să privesc spre el ca-n ochii tăi,
                         Am zălogit în mine zurgălăi
                         Ce-s răsfiraţi prin lacrimile mele.

                         E-o toamnă melancolică ce nu
                         Mai poate dorul să îmi ostoiască
                         Şi nici tristeţea grea, împărătească
                         Pictată-n ton discret de acaju.

                         O toamnă-n puf şi-aromă de gutuie
                         Covor de frunze-n parc în tonuri calde
                         Şi-n ochii tăi atât de-absenţi smaralde
                         Spre care, înrobită, mă tot suie.

Toamna - Ion Sorescu

" Toamna are mai mult aur în buzunar decât toate celelalte anotimpuri."
( Jim Bishop)


                 Toamna
                          Ion sorescu

                        ”  cu săbii din trestii
                          toamna mi-a tăiat respiraţia
                          apoi m-a pansat
                          cu buze din frunze
                          rujate de brumă

                          pe coaste vântul acum
                          pictează cu bănuţi din salcâm
                          pădurea-i o frescă în rotund de lumină
                          icoană cu sfinţi bizantină

                          noroaie de sânge-mi îneacă privirea
                          în mine şi curge şi arde pădurea
                          am venele-n trup copac desfrunzit
                          mi-e toamnă şi gândul se zbate rănit
.

marți, 26 septembrie 2017

”Imagini, toamna”

Motto:
”Vântul de toamnă schimbă culorile frunzelor. 
El mi-a pus în păr primul fir alb.”
(Haiku de Natsume Soseki)


 Imagini, toamna (Ion Pillat)

 
                            Se clatină galbene păsări
                            ușor pe părul din vie.


                            Nu, toamna îsi pregătește
                            iar stolul de frunze pribegi.


                            E aerul limpede astăzi,
                            ca apa-n pârâul de munte,


                            Și singur un nor mai sclipeste
                            pe ceruri - un păstrăv de-argint


duminică, 24 septembrie 2017

” TOAMNA”

Autor: Ion Sorescu


                         Intră toamna, ca o hoață
                         În păduri si-n viața noastră.
                         Flori de rouă-n dimineată
                         Se topesc...râzând pe coastă.

                         S-a-mbrăcat, ca saltimbancii.
                         Peticită, în culoare.
                         Rugă...murmură copacii.
                         Mâini întinse, către soare.

                         Un salcâm, pitit sub râpă
                         S-a speriat așa de tare,
                         C-a țipat..”.ferea nenică.
                         Sunt bolnav, de gălbenare.

                         Un mesteacăn, alb la tâmple
                         Tremurà, adus de spate.
                         Auzise că la munte
                         Florile, sunt speriate.

                         S-au trezit azi noapte, pline
                         Cu un fard, de ghiață.,finà.
                         Și gândea bătrânu-n sine,..
                         Asta-i iarna ce-o să vină.

                         Tot ca omul, și pădurea
                         Iute și-a venit în fire.
                        ”-NU NE-A SPERIAT SECUREA.,.
                         ASTA... NU-I NENOROCIRE.”

joi, 14 septembrie 2017

O frunză

Motto:
”Fiecare om trebuie să îşi gaseasca timp, să se aşeze şi să privească caderea frunzelor”. 
(Elizabeth Lawrence)


Azi a bătut la uşa mea o frunză [variantă] 
 Autor: Ovidiu Oana -pârâu

                       Azi a bătut la uşa mea o frunză,
                       Întâi uşor, apoi mai apăsat.
                       Întredeschisa uşă a lăsat
                       Să văd cum frigu-i gata s-o pătrunză.

                       Ea m-a privit timid, cu demnitate.
                       Avea sub braţ chiar rebegitul vânt.
                       La ceasul înserării, ceasul sfânt,
                       Cerşea un semn infim de bunătate.

                       A poposit pe masă. Lumânarea
                       Păta cu umbre tenu-i ruginiu,
                       Iar din pervazul rece şi-n pustiu,
                       Vântul scruta, din casă, depărtarea.

                       Tăceam sfătos, odaia-ncremenise
                       Privind-o, gingăşii de nedescris
                       Vedeam în ea, ca într-un vechi zapis
                       Un an de roade şi-un noian de vise.

                       Trăind un ciot de an, lăsase pomul
                       Să-şi odihnească sevele, un veac
                       Ante prior sau fulgilor ogeac
                       Voia să ştie ce nu ştie omul ...

                       Când m-am trezit, în zori, deja plecase …
                       Probabil spre mormântul hărăzit.
                       O frunză cu destinul împlinit,
                       Pe novicia mea se aşezase.
***
 


joi, 7 septembrie 2017

”Tăcere”


Autor : Ion Sorescu


                      Se veştejeşte verdele din mine,
                      Nu pentru că e toamnă şi e brumă.
                      Tăcerea este toamna care vine
                      Ca plugul peste bulgărul de humă.

                      Sub talpă, iarba sună a uscată,
                      Deşi poiana-i despletită-n verde.
                      Tăcerea este seceta ciudată,
                      Ce face mustul ierbii de se pierde.

                      Tăcerea-ţi este toamnă şi neploaie,
                      Ce-mi desfrunzeşte verdele din viaţă.
                      Un semn, este ca focul ce-n odaie
                      Topeşte în ferestre flori de gheaţă.


duminică, 3 septembrie 2017

”Septembrie”

Autor :
Miron Radu Paraschivescu

 

                          Suflet al meu, ce faci acu,
                          Pierdut prin lucrurile toate?
                          Lăsându-şi soarele-n bucate,
                          Vara, catarg de foc, trecu.

                          Un greier ţârâie mărunt
                          Prin câmpul unde am umblat
                          Şi ca un mort din somn sculat,
                          În toate pier şi-n toate sunt.

                          Prin vântul serii, glasul tău
                          Îl mai pândesc, poate, şi-acum;
                          O stea sclipind prin nori de fum
                          Târziilor păreri de rău.

                          Mai jos cad toate, până când,
                          Singur rămas la ceas târziu,
                          Nu te mai văd, nu te mai ştiu
                          Prin timpul ce-l aud sunând.

                          O, suflete al meu, învie
                          În lunga toamnă, grea de rod,
                          Să vezi crescând într-alt norod
                          Nestinsa ta copilărie!

Din volumul „Laude şi alte poeme”, 1959