vineri, 6 ianuarie 2017

Ger

Autor : Ion Sorescu
publicată pe Facebook-2 ianuarie 2017



                          În sufletul meu bântuie gerul.
                          Pe pleoape atârnă ţurţuri de rouă.
                          Cum biciul din fulger spintecă cerul
                          Durerea de tine mă frânge în două.

                          Mă bântuie gândul cu şuier hain.
                          Am tâmpla de stâncă învelită cu gheaţă
                          Cu buzele arse te chem și te-adun
                          Sunt aripă ruptă tăvălită prin viață.

                          Urâtă e bezna ce curge turbată
                          M-ascund într-o clipă alături de tine.
                          În ochii tăi arde iubire curată...
                          Dar clipa se sparge în chinul din mine.

duminică, 18 decembrie 2016

Nălucire

Autor: Ion Sorescu

                            Prin plete-mi curge toamna
                            Cu mângâieri de frunze.
                            Când rătăcești cu palma
                            A liniște...pe buze.
                            Sub semnul de tăcere
                            Doar ochii ne vorbesc,
                            Cu șoapte de iubire
                            Ce-n toamnă se-mpletesc.

                            Și se aștern, covoare
                            De frunze și "cuvinte"
                            E parcă pe cărare
                            Pământul în veșminte
                            De foc și mângâiere
                            Căzute pe alei...
                            Atingeri și...tăcere
                            Prin frunzele de tei.

duminică, 30 octombrie 2016

E toamnă...

Autor: Doriana (Republica Moldova)
*
E toamnă
 (Fragmente)

 E toamnă devreme și frunzele cântă,
Iar vântul puternic dansează vioi,
Formând împreună o horă preasfântă
În care sălbatec ne prindem și noi.
*
Copacii din parcuri sunt plini de culoare,
De parcă un pictor cu ei s-a jucat,
Ei ramul și-l pleacă cuprinși de ardoare,
Umili se închină la cel ce-a pictat.
*
Și apa din râuri ne cântă balade
Iar pasărea pleacă, de friguri se teme,
În urma ei tristă, rotindu-se cade
O frunză ucisă de toamna devreme.
*
Și ploaia puternic pornește în ropot,
Formând pârâiașe ce vesel aleargă
Și parcă te strigă și râde în hohot,
Știind că niciunul nu vrea s-o-nțeleagă.

Copacii sunt triști cu frunzele moarte,
Și frigul cu gheață ar vrea ca să vie
Se vede că iarna nu este departe,
Așteaptă să plece o toamnă târzie.

miercuri, 26 octombrie 2016

Toamna

Autor: George Coșbuc

    Toamna târziu
    În noaptea cu lună,
    Cum vâjâie codrul
    Şi geme şi sună!
    Din nordul cu neguri
    Un vuiet răsare

    Şi vine şi creşte
    Mai iute, mai tare;
    Iar codrul aude,
    Puternicul rege
    Aude prin noapte
    Şi bine-nţelege

    Al oştilor vuiet
    Din nord pornite -
    El vrea să răscoale
    Puteri obosite
    Şi-njură şi urlă,
    Că-şi simte pierirea.
  
                       Şi galben se face,
                       Nu poate s-adoarmă,
                       Nu-şi află nici pace,
                       Şi tremură codrul
                       Cu inima ruptă
                       De spaimă, se zbate.

                       Cu vântul se luptă,
                       Pocnește  şi sună
                       Şi-şi urlă durerea,
                       Căci vântul îl prinde
                       Şi-l strânge de mijloc
                       Topindu-i puterea!
   
                       Şi codrul se-ndoaie;
                       Şi-l biruie vântul
                       Râzând îl sugrumă
                       Şi-i rupe veştmântul
                       Şi părul i-l smulge
                       Şi-n văi îl aruncă.

                                            Un ţipăt răsare
                                            Pe deal şi pe luncă
                                            Grăbitele păsări
                                            Cu vuiet aleargă.
                                            Şi norii vin stoluri
                                            Pe-ntinderea largă.
   
                                            De spaimă s-ascunde
                                            Pârâul sub gheaţă -
                                            Şi regele codru,
                                            Din ultima viaţă
                                            Suspină văzându-şi
                                            Pustiul, şi geme.

                                            Şi cade pe spate
                                            Şi moare cu fruntea
                                            Pe pieptul naturii
                                            Şi moare natura
                                            De jalea pădurii
                                            În toamna târzie!

luni, 10 octombrie 2016

Toamnă...

Motto:
"Toamna este tăcerea  dinaintea venirii iernii." (Proverb francez)

Autor ?

                             Toamnă,
                             atât de dragă mie
                             anotimp nelinistit,
                             spune-mi când ai revenit
                             cu risipa ta de fructe,
                             flori și nostalgie ?

                             Mi-aduci, ca-n fiecare an
                             vise făurite-n van,
                             vântul aspru, puțin soare,
                             câțiva  nori
                             cu ploi amare
                             și magia inutilă de culori...

                             Toamnă,
                             muza mea capricioasă,
                             dulcea mea melancolie,
                             dorul de copilărie
                             și de-întoarcere acasă,
                             le voi trece-n poezie...


13 nov. 2015 Autor :?

duminică, 9 octombrie 2016

Octombrie

Autor:Florin Costinescu
 (din volumul ”Secunda eternă”)


                           Fum în nervuri, aprinse ruguri,
                           în parcuri doar statuile nu mor,
                           iar aerul e plin de voci
                           parcă venind din Elsinor,

                           Ce replici! Umbre-şi spun pe nume,
                           cândva au fost Polonius, Hamlet,
                           acum sunt doar copaci fără de frunze,
                           coboară ziua-n violet,

                          ” A fi sau a nu fi ” se-aude,
                           Shakespeare mai scrie-o replică pe vânt;
                           veniţi la teatru, gata sunt actorii,
                           spectacolul va-ncepe în curând !

duminică, 25 septembrie 2016

Autumnală



                   toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
                   pe sub viscol, poate, voi umbla-n curând
                   fără suferinţe, fără idealuri,
                   fără amintire, fără trup şi gând;

                   îmi nechează roşu vântul sub ferestre;
                   cine ştie, poate o să-i urc în şa -
                   pruncului lăsându-i doar un vers de zestre
                   ca să-şi poată-ntr-însa sufletu-nfăşa,

                   toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
                   pe sub viscol, poate, voi pleca-n curând -
                   moară subterană pe-mpietrite valuri
                   unde veşnicia îmi păstrează rând.



poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)